Atentatul a avut loc pe data de 13 mai 1981, în a 64-a aniversare a primei apariÈ›ii a Maicii Domnului la Fatima. Istorici experÈ›i în apariÈ›iile de la Fatima afirmă că până ÅŸi ora ÅŸi minutele au fost aceleaÅŸi. Pe 13 mai 2000, la Fatima, în timpul beatificării Iacintei ÅŸi a lui Francisco de către Ioan Paul al II-lea a, a fost făcută publică taina Fatimei, în special conÈ›inutul părÈ›ii a treia.
„Conform interpretării micilor păstori – a explicat cardinalul Sodano, confirmat nu de mult de măicuÅ£a Lucia – episcopul în alb, care se roagă pentru toÅ£i credincioÅŸii, este Papa. Chiar ÅŸi el mergând cu greutate printre corpurile martirilor morÅ£i (episcopi, capelani, călugări ÅŸi numeroÅŸi mireni) cade, vătămat de gloanÅ£e, ca mort”.
În timpul ÅŸederii la Clinica Gemelli, Ioan Paul al II-lea l-a rugat pe episcopul Hnilice să îi aducă toate documentele legate de apariÅ£iile Maicii Domnului la Fatima. Papa a studiat cu exactitate toate documentele. Când a părăsit spitalul, i-a spus episcopului Hnilice: „am înÅ£eles că singurul mod de a salva lumea de război, de ateism, este reconcilierea conform cererii de la Fatima”.
Abia la cinci luni după atentat, mai exact pe 15 august 1981, Papa a venit în PiaÅ£a Sf. Petru. A spus atunci: „Am devenit din nou dator Preasfintei Fecioare ÅŸi tuturor sfinÅ£ilor Patroni. Cum aÅŸ putea să uit că evenimentul din PiaÅ£a Sf. Petru a avut loc în aceeaÅŸi zi ÅŸi oră, de când de ÅŸaizeci ÅŸi ceva de ani se celebrează în Portugalia prima apariÅ£ie a Maicii Domnului copiilor săraci din satul Fatima? Printre tot ce mi s-a întâmplat în acea zi, am simÅ£it acea grijă ÅŸi ocrotire maternă, care s-a arătat mai puternică decât glonÅ£ul ucigaÅŸ”.
O interpretare deosebit de interesantă despre atentatul nereuÅŸit la viaÅ£a Sfântului Părinte o auzim chiar din gura lui Ali Agca. Ioan Paul al II-lea l-a vizitat în arestul Rebibbia din Roma. În timpul convorbirii cu Papa, atentatorul s-a mirat cum a fost posibil că Sfântului Părinte a scăpat cu viaţă. Era sigur că a Å£intit bine, ÅŸtia că împuÅŸcătura a fost ucigaşă... ÅŸi cu toate acestea, nu l-a omorât. Cum se face? Întreba mereu pe Pontif: „Ce înseamnă, de ce toÅ£i aici repetă: Fatima?” Sfântului Părinte aminteÅŸte: „De Crăciunul lui 1983 l-am vizitat pe atentator la închisoare. Am vorbit mult împreună. Ali Agca este, după cum se spune, ucigaÅŸ de meserie. Ceea ce înseamnă că atentatul nu a avut loc din iniÅ£iativa lui, că altcineva l-a gândit ÅŸi l-a comandat. În tot timpul dialogului a fost clar că lui Ali Agca nu-i dădea pace întrebarea: cum se face că atentatul nu a reuÅŸit? Doar făcuse tot ce trebuia, a avut grijă de cel mai mic detaliu al planului. Åži cu toate acestea, victima a scăpat morÅ£ii. Cum a fost posibilă aceasta? Åži interesant lucru... acea neliniÅŸte l-a condus la problema religioasă. A întrebat ce este, de fapt, taina de la Fatima? În ce constă? Acesta a fost principalul punct de interes pentru el, voia neapărat să ÅŸtie. Poate că întrebarea lui repetată era semnul că devenise conÅŸtient despre ceea ce este, într-adevăr, important. După cum mi se pare, Ali Agca a înÅ£eles că, pe lângă puterea lui, puterea de a împuÅŸca ÅŸi a omorî, este o putere mai înaltă. A început deci să o caute. Atentatul la viaÅ£a Sfântului Părinte a avut loc exact la aniversarea primei apariÅ£ii a Maicii Domnului la Fatima, pe 13 mai 1917. Maica Domnului a apelat atunci la toÅ£i oamenii: „Am venit să amintesc omenirii să se îndrepte ÅŸi să se pocăiască pentru păcatele sale”.
Apelul de la Fatima este clar ÅŸi univoc: pentru a proteja lumea de autodistrugere, este necesară reconcilierea, reîntoarcerea ei la Dumnezeu. La prima aniversare a atentatului, în 13 mai 1982, Papa a mers în pelerinaj la Fatima, spre a aduce mulÅ£umiri pentru miraculoasa salvare a vieÅ£ii sale.
A spus atunci: „Aceste date (13.05.1917 ÅŸi 13.05.1981) s-au întâlnit între ele în aÅŸa fel că a trebuit să simt că sunt chemat aici în mod miraculos. Åži iată am venit. Am venit pentru ca în acest loc mulÅ£umesc ProvidenÅ£ei Divine ... O mână a Å£inut arma, cealaltă a condus glonÅ£ul”.
Sfântul Părinte a amintit atunci că a venit la Fatima în acest scop, „pentru că, în numele întregii Biserici, ascult Apelul pe care în urmă cu 65 de ani ni l-a comunicat Maica noastră comună, plină de grijă pentru viitorul copiilor săi. Astăzi, acest Apel este mai actual ÅŸi mai presant ca oricând. Cum să nu privim cu teamă la valul de secularism ÅŸi permisivitate, care ameninţă atât de serios valorile morale creÅŸtine de bază?” În cuvinte dramatice, Papa ÅŸi-a exprimat durerea „chemarea la pocăinţă, reconcilierea, rugăciunea nu s-au întâlnit ÅŸi nu se întâlnesc cu primirea care ar trebui! O, Inimă Imaculată – a invocat Sfântul Părinte – ajută-ne să învingem groaza răului care pluteÅŸte deasupra omenirii ÅŸi închide drumul spre viitor”. La CzÄ™stochowa, pe 19 iunie 1983, în timpul Apelului de la Jasna Góra, Ioan Paul al II-lea s-a rugat: „În ziua de 13 mai au trecut doi ani de la acea după-amiază când mi-ai salvat viaÅ£a. Era la PiaÅ£a Sf. Petru, în timpul audienÅ£ei generale, s-a tras asupra mea pentru a mă ucide. Anul trecut pe 13 mai am fost la Fatima pentru a-Å£i mulÅ£umi ÅŸi a mă încrede în Tine. Astăzi doresc aici, la Jasna Góra, să las ca votum de ÅŸtiut semnul acestui eveniment, eÅŸarfa împuÅŸcată a sutanei. Marele tău închinător, cardinalul Hlond, primatul Poloniei, pe patul morÅ£ii a cuvântat astfel: „Victoria, când va veni, va veni prin Maica Domnului: Totus Tuus. Åži mai mult nu mai adaug”. În cartea sa Să treci pragul speranÅ£ei, Ioan Paul al II-lea scria: „Ce se poate spune despre cei trei copii din Portugalia, de la Fatima, care dintr-o dată, în ziua premergătoare revoluÅ£iei din octombrie, au auzit că „Rusia se reîntoarce”, că „la sfârÅŸit Inima mea o să triumfe”?... Aceasta nu puteau să o inventeze. Nu cunoÅŸteau atâta istorie ÅŸi geografie, ÅŸi cu atât mai puÅ£in, se orientau în miÅŸcările sociale ÅŸi în dezvoltarea ideologiei. Åži iată, s-a întâmplat ce au vestit. Poate pentru aceasta a fost chemat „dintr-o Å£ară îndepărtată” acest Papă, poate de aceea a fost necesar atentatul din PiaÅ£a Sfântul Petru, exact pe data de 13 mai 1981, pentru ca totul să devină mai transparent ÅŸi înÅ£eles, pentru ca glasul lui Dumnezeu trecând prin opera omului în „semnele timpului” să fie mai uÅŸor de auzit ÅŸi de înÅ£eles? Acesta este Tatăl care continuă să acÅ£ioneze ÅŸi acel Fiu care de asemenea acÅ£ionează, ÅŸi acel Duh Sfânt, care este Iubire, iar ca Iubire este acÅ£iunea neîntreruptă a creării, salvării, sfinÅ£irii ÅŸi dăruirii de viaţă” (p. 108).
La Fatima, Maica Domnului a rugat ca Sfântul Părinte să-i dedice toată lumea ÅŸi Rusia. Această rugăminte a repetat-o pe 13 iunie 1929, apărând Luciei la Tuy: „a sosit momentul în care Dumnezeu îl cheamă pe Sfântul Părinte, ca împreună cu episcopii din toată lumea să dedice Rusia Inimii mele Neprihănite, promiÅ£ând să o salvez prin acest mijloc”. Ioan Paul al II-lea a dorit din toată inima să îndeplinească dorinÅ£a Maicii Domnului. În acest scop, împreună cu toÅ£i episcopii, a început pregătirea pentru a realiza celebrarea actului de dedicare a întregii lumii ÅŸi a Rusiei Inimii Neprihănite a Sfintei Maria, în ziua de 25 martie 1984. În acea memorabilă zi, în PiaÅ£a Sf. Petru de la Roma, în prezenÅ£a figurii Maicii Domnului de la Fatima, adusă special pentru această ocazie, Sfântul Părinte a celebrat actul încredinţării, întocmai cum a rugat Preacurata. În aceeaÅŸi zi, episcopii din toate diecezele din lume aveau să facă la fel, unindu-se cu gândul cu capelanii ÅŸi credincioÅŸii. Cu toÅ£ii au simÅ£it intuitiv că acest eveniment schimbă cursul istoriei lumii. Ioan Paul al II-lea a îndeplinit acest act de dăruire Preacuratei, pentru a învinge puterea răului, care ameninţă toată lumea: „Puterea acestui act de dăruire – a spus Sfântul Părinte – va dura veÅŸnic, va învălui toÅ£i oamenii, popoarele, naÅ£iunile, va devansa orice rău pe care duhul întunericului este capabil să-l plăsmuiască în inima omului ÅŸi în creaÅ£ia acestuia: cum a stârnit de asemenea, în timpurile noastre ... ÎncredinÅ£ându-Å£i-o, Mario, lumea, oamenii ÅŸi toate popoarele (...) îi aliez la inima Ta de mamă. O, Inimă Neprihănită! Ajută-ne să învingem groaza răului, care atât de uÅŸor se înrădăcinează în inima oamenilor de astăzi – răul, care în efectele sale incomensurabile, împovărează realitatea noastră ÅŸi pare să închidă drumurile către viitor”.
După acest act de dăruire a lumii ÅŸi a Rusiei, Maicii Bisericii, Sfântul Părinte a oferit episcopului de la Fatima un dar unic, spunând: „Acesta este glonÅ£ul scos din corpul meu pe data de 13 mai 1981. Al doilea s-a pierdut undeva în PiaÅ£a Sf. Petru. Nu îmi aparÅ£ine mie, ci Aceleia care m-a ocrotit ÅŸi m-a salvat. Fie ca Părintele Episcop să-l ia la Fatima ÅŸi să-l depună la sanctuar, ca semn al recunoÅŸtinÅ£ei mele pentru Preasfânta Fecioară Maria, ca mărturie a marilor opere ale Domnului”. Acel proiectil a fost fixat în coroana Maicii Domnului de la Fatima. Ziua încredinţării întregii lumi ÅŸi a Rusiei Maicii Preacurate a devenit punct de referinţă în istoria umanităţii. La scurt timp, a urmat căderea URSS, primul imperiu al răului din istoria ateistă, care cu orice preÅ£ a vrut să distrugă creÅŸtinismul. Când în Uniunea Sovietică la putere a ajuns Mihail Gorbaciov, au început schimbările numite perestroika, care după câÅ£iva ani au dus definitiv la căderea întregului sistem comunist. Uniunea Sovietică s-a destrămat. Polonia ÅŸi alte ţări au obÅ£inut independenÅ£a, iar credincioÅŸilor le-a fost înapoiat dreptul de a practica religia lor. Suntem martorii marelui miracol al Maicii Domnului, miracol anunÅ£at la Fatima. Evenimentele ce au urmat în 1989 au adus în Uniunea Sovietică ÅŸi în numeroase ţări ale Europei de Est căderea ÅŸi prăbuÅŸirea ateismului regimului comunist. În acelaÅŸi timp, atacurile asupra Bisericii ÅŸi credincioÅŸilor ÅŸi suferinÅ£ele legate de acestea nu au încetat. Chiar dacă atentatul din 13 mai 1981, despre care vorbeÅŸte a treia parte a tainei de la Fatima, aparÅ£ine trecutului, ceea ce a spus Maica Domnului la începutul secolului douăzeci, chemarea la reconciliere ÅŸi pocăinţă, în continuare îÅŸi păstrează actualitatea. Maria ne-a făcut cunoscut Apelul Său, ne-a făcut să realizăm marele spirit pătrunzător de care a dat dovadă citind semnele timpului nostru. Grabnica ei chemare la pocăinţă nu este altceva decât manifestarea grijii Sale materne pentru soarta familiei umane care cere, în mod imperios, reconcilierea ÅŸi iertarea.
The above article was published with permission from Iubiţi-vă! in November 2010