Am 25 de ani ÅŸi locuiesc în Germania. Am crescut ÅŸi am fost educat într-o familie catolică. Din fragedă copilărie am fost învăţat cum să mă rog. Duminica mergeam împreună cu familia la biserică, la Sfânta slujbă.
Am aderat la prima Comuniune sfântă ÅŸi la Mir, iar într-o bună zi am devenit ministrant în parohia noastră. ViaÅ£a mea se sprijinea pe Dumnezeu. TotuÅŸi acum îmi pare că pe atunci credinÅ£a mea era superficială ÅŸi deseori participam la sfânta slujbă numai pentru a-mi îndeplini sarcinile.
Ani am părăsit comunitatea de ministranÅ£i deoarece începusem să am cu totul alte preocupări.
Mergem la diferite întâlniri, discoteci, de la care niciodată nu lipsea alcoolul. În acest timp m-a fascinat muzica rock. Mă relaxam ascultând-o, dar în acelaÅŸi timp mă simÅ£eam iritat. Consumul de alcool mă făcea să mă simt bine, mă simÅ£eam mai liber, dispărea descurajarea, uitam de probleme. În acest timp alcoolul ocupa primul loc în ierarhia vieÅ£ii, prin urmare mergeam să mă distrez cât mai des. Dar această plăcere atrăgea după sine o continuă stare de conflict cu părinÅ£ii, cărora nu le plăcea ce făceam.
Ani am început să iau narcotice. Mergeam la concerte de muzică rock ÅŸi până la 3 zile puteam să rămân sub influenÅ£a lor. Ascultam muzică tot mai agresivă ÅŸi de fapt aceasta începuse să mă întovărăşească tot timpul. Alcoolul ÅŸi narcoticele m-au dominat total. Chiar ÅŸi în timpul pauzelor, împreună cu colegii ne permiteam să luăm aceste substanÅ£e tranchilizante.
Ani eram un narcoman avansat, iar viaÅ£a mea devenea o jucărite ÅŸi o continuă căutare de narcotice. Din ce în ce mai mult profitam de fete ÅŸi le răneam conÅŸtient. Chiar ÅŸi în asemenea condiÅ£ii reuÅŸeam să merg duminica la biserică ÅŸi din când în când să spun vreo rugăciune. Åži toate acestea pentru a evita conflictele de acasă ÅŸi pentru a-mi liniÅŸti conÅŸtiinÅ£a.
Uneori mă întrebam ce se va întâmpla cu mine la vârsta de 30 de ani, dacă acum duceam o viaţă atât de „experimentată”. TotuÅŸi, nu reuÅŸeam să renunÅ£ la drumul ales de mine. Deseori îmi spuneam că trebuie să profit de viaţă pentru că este numai una. Această frază făcea să apar mai „carismatic” în ochii colegilor. Eram conÅŸtient că o asemenea poziÅ£ie mă îndepărtează de viaÅ£a adevărată. Pentru unii eram cineva mare, dar era numai o mască, interiorul era plin de disperare ÅŸi nemulÅ£umire. Nu ÅŸtiam însă ce putem să fac altceva în viaţă. Singur mă scuzam că mulÅ£i trăiesc asemenea mie.
În anul 1996 am fost în vizită cu fratele meu la unchiul nostru din Polonia. Å¢in minte că ne-a vorbit mult despre Dumnezeu ÅŸi credinţă, despre minuni ÅŸi sfinÅ£i. A vorbit de asemenea despre pelerinajul de la Medjugorje. Nu puteam să-l ascult, crezând că nu sunt în stare să-i înÅ£eleg viaÅ£a; mă închisesem la tot ce era Dumnezeu. Mama ÅŸi ea povestea despre Mediugorje, pentru că îÅŸi dorea foarte mult ca împreună cu fratele să mergem acolo. Atât de mult a vorbit despre asta încât am decis să mergem.
Era în vara lui 1997. Ne-am urcat într-un autobuz plin de tineri ÅŸi am plecat la Mediugorje. În timpul drumului s-a cântat ÅŸi s-au spus rugăciuni. Am observat că tinerii aceia puteau să se bucure din inimă ÅŸi răspândeau iubirea lui Dumnezeu. Această atmosferă a început să mă facă să gândesc; acele rugăciuni ÅŸi cântece îmi ajunseseră la inimă. Atunci am spus: „Maica Domnului, dacă este adevărat că apari, poate mă vei ajuta să-mi schimb ÅŸi eu viaÅ£a”. AÅŸ fi vrut să încerc o altfel de bucurie ÅŸi m-am decis să îndeplinesc programul de pelerinaj. Când am ajuns la Mediugorje, am mers să privesc împrejurimile ÅŸi am simÅ£it o mică bucurie, numai din cauză că am ajuns acolo. Toată ziua ne-am rugat mult ÅŸi am ascultat mărturii. Am simÅ£it că trebuie în mod radical să-mi schimb viaÅ£a, că numai Dumnezeu poate să-mi rezolve problemele.
Bucuria Domnului a început să-mi inunde sufletul, iar după spovedanie, bucuria m-a cuprins în întregime. L-am întâlnit pe Dumnezeul iubirii care mi-a luat toate păcatele mele ÅŸi am simÅ£it o enormă uÅŸurare. Am avut un mare noroc să cunosc o asemenea comunitate la Mediugorje.
Când am revenit acasă, eu ÅŸi fratele meu ne-am împăcat cu părinÅ£ii ÅŸi am început să rostim împreună rozariul. Pot spune că am reuÅŸit să renunÅ£ la viaÅ£a mea de până atunci, iar cea nouă o bazam pe Evanghelie , credinţă ÅŸi îndemnurile Sfintei Maria. Astăzi pot spune că sunt fericit ÅŸi că se revarsă asupra mea iubirea lui Dumnezeu ÅŸi bucuria. M-am rătăcit cândva pe alte drumuri, cred însă că adevărata bucurie o dă mersul pe calea lui Dumnezeu.
Privind la viaÅ£a mea de mai devreme văd cât de tare am fost orbit de Satana: muzică agresivă, alcool ÅŸi narcotice. MulÅ£umesc lui Dumnezeu ÅŸi Mariei că m-au eliberat din mâna lui Satana. La sfârÅŸit doresc să adresez un îndemn tuturor părinÅ£ilor ÅŸi bunicilor ai căror copii sunt pe drumul cel rău: RugaÅ£i-vă pentru ei!
PărinÅ£ii mei ÅŸi câÅ£iva cunoscuÅ£i de-ai lor s-au rugat tot anul pentru mine ÅŸi pentru fratele meu ÅŸi au fost ascultaÅ£i. ToÅ£i cei care cred vor fi ascultaÅ£i!
Singur am avut ocazia să aflu că Dumnezeul atotputernic face minuni prin Sfânta Maria.
Martin
The above article was published with permission from Iubiţi-vă! in November 2010
