See also other languages'
versions:
Când
eram mic, mi se spunea: "Nu-ţi fie
frică să întrebi unde duce drumul.
Foloseşte-ţi limba, şi vei merge
până la capătul lumii".
Însă după câţiva
kilometri, se folosea o altă limbă.
A te adresa cuiva pe stradă n-ar fi servit
la nimic.
Mi
se spunea: "Pentru a comunica cu străini,
învaţă limbi străine la
şcoală". Am constatat, însă,
că 90% dintre adulţi nu pot să
se exprime coerent în limbile pe care
le-au studiat la şcoală.
Mi
se spunea: "Prin intermediul limbii engleze
te poţi face înţeles oriunde
în lume". Însă într-un
sat spaniol am văzut un francez şi
un suedez ale căror maşini s-au ciocnit;
cei doi şoferi n-au reuşit să
comunice, nici între ei, nici cu poliţiştii.
Într-un orăşel din Tailanda
am văzut un turist neliniştit, care
încerca să explice unui medic local
simptomele pe care le simţea: nu s-a ajuns
la nici o înţelegere. Am lucrat pentru
ONU şi OMS pe toate continentele, şi
am constatat că în Guatemala, Bulgaria,
Congo, Japonia şi în multe alte ţări,
în afara marilor hoteluri şi companii
aeriene, engleza este inutilă.
Mi
se spunea: "Graţie traducerilor, cele
mai îndepărtate culturi sunt acum
accesibile oricui". Însă când
am comparat traducerile cu originalele, am găsit
atâtea greşeli de interpretare, atâtea
exprimări stâlcite şi erori
de stil, încât am putut doar conchide
că traducerile din alte limbi sunt o adevărată
înşelătorie.
Mi
se spunea, în ţări din vest,
că se doreşte ajutorarea ţărilor
din lumea a treia, respectând culturile
locale. Însă am văzut că
prin intermediul limbilor engleză şi
franceză se impun cele mai puternice presiuni
culturale. Am văzut că, fără
nici o consideraţie cu privire la demnitatea
lingvistică a celorlalţi, ne impunem
dintru început propria limbă pentru
a comunica cu ei. Şi am mai văzut
nenumărate probleme de care se izbeşte
educarea localnicilor, deoarece tehnicienii
din vest nu cunosc limbile locale, iar în
acestea nu există manuale.
Mi
se spunea: "Învăţământul
public va garanta şanse egale copiilor
din toate mediile sociale". Şi am
văzut, mai ales în lumea a treia,
familii bogate care-şi trimit progeniturile
la studii în Anglia şi SUA, pentru
ca acestea să înveţe engleza,
şi am văzut masele izolate în
propria lor cultură, supuse unei propagande
sau alteia, fără nici o deschidere
spre exterior, ţinute şi prin intermediul
limbii într-o stare socio-economică
înapoiată.
Mi
se spunea: "Esperanto a falimentat".
Însă am văzut într-un
sat de munte din Europa, copii de ţărani
înlelegându-se fără probleme
ca turişti japonezi, după numai şase
luni de studiere a limbii.
Mi
se spunea: "Limbii esperanto îi lipseşte
orice valoare umană". Am învăţat
limba, i-am citit poeziile, i-am ascultat cântecele.
În acea limbă am ascultat confidenţe
de la brazilieni, chinezi, iranieni, polonezi
şi chiar de la un tânăr din
Uzbekistan. Şi iată, eu - fostul traducător
profesionist - trebuie să recunosc, că
respectivele conversaţii au fost cele mai
spontane şi profunde pe care le-am avut
vreodată într-o limbă străină.
Mi
se spunea: "Esperanto reprezintă sfârşitul
a tot ceea ce e cultural". Însă
când în Europa Occidentală,
în America Latină, în Asia,
am fost primit de esperantişti, am constatat
că aproape fară excepţie toţi
sunt mai cultivaţi decât concetăţenii
lor din aceeaşi categorie socială.
Iar când am luat parte la dezbateri internaţionale
în această limbă, nivelul intelectuat
s-a dovedit impunător.
Bineînţeles,
am menţionat acestea celor din jurul meu.
Le-am spus: "Veniţi să vedeţi!
Există ceva extraordinar - o limbă
care într-adevăr rezolvă problema
comunicării între popoare. Am văzut
un maghiar şi un coreean discutând
în acea limbă despre flozofie şi
politică cu o fluenţă incredibilă,
după numai doi ani de studiu. Şi am
mai văzut multe altele asemănătoare..."
Şi
mi s-a răspuns: "Nu poate fi serios.
Şi mai ales limba asta e nenaturală".
Nu
mai înţeleg nimic. Când inima
omului, când impulsurile acestuia, când
cele mai subtile nuanţe ale gândirii
se exprimă direct, de la individ la individ,
prin intermediul unei limbi născute din
dezvoltarea comunicării interetnice, mi
se spune că nu este naturală.
Însă
călătorind prin lume, ce văd?
Văd oameni care renunţă la mult-doritul
dialog cu locuitorii ţării vizitate.
Văd dialoguri prin semne, ce duc la neînţelegeri
groteşti. Văd persoane însetate
de cultură, pe care bariere lingvistice
le impiedică să citească atâtea
lucrări mult-dorite. Văd un număr
imens de oameni, după şase sau şapte
ani de studiu al unei limbi străine, vorbind
incoerent, cu o pronunţie ridicolă,
negăsind cuvintele potrivite şi nuanţele
pe care doresc să le exprime. Văd
o inechitate şi o discriminare lingvistică
ce prosperă cu rapiditate în întreaga
lume. Văd diplomaţi şi specialişti
vorbind la microfon, în timp ce în
căşti se aude o altă voce decât
cea a vorbitorului. Oare aceasta se numeşte
"comunicare naturală"? Oare arta
de a rezolva probleme în mod inteligent
şi sensibil nu mai aparţine naturii
umane?
Multe
mi se spun, însă eu descopăr
altceva. Şi mă pierd, dezorientat,
în această societate ce proclamă
dreptul fiecăruia la comunicare. Şi
nu mai ştiu dacă sunt înşelat
sau nebun.
http://www.esperanto.ro/eseuri/eseu10.html
Materialul de mai sus a apărut iniţial
în Bukureŝta Informilo, Aŭtuno
1995
Ulterior a apărut în: Documente esperanto,
vol. 1
(Cluj-Napoca: Editura Dokia, 1997)
